- Planificarea (elaborarea), implementarea și monitorizarea proiectelor companiei (proiecte cu finantare nerambursabila)
- Definirea obiectivelor, a bugetului și a resurselor necesare pentru fiecare proiect
- Iniţierea unor proiecte de interes pentru companie şi pentru membrii companiei;
- Elaborarea şi redactarea de proiecte pentru companie şi pentru membrii companiei
- Asigurarea comunicarii cu partenerii din cadrul proiectelor în care este implicat si respectarea obligatiilor contractuale care decurg din acordurile de parteneriat;
- Pregatirea si organizarea planurilor de activitate in cadrul proiectelor în care este implicat si asigurarea resurselor necesare pentru atingerea obiectivelor proiectului;
- Administrarea bugetelor proiectelor in conformitate cu procedurile naţionale aplicabile si cu conditiile finantatorilor;
- Culegerea de informaţii şi gestionarea acestora, despre toate programele locale, regionale, naţionale şi internaţionale, prin intermediul cărora se pot rezolva diverse nevoi ale companiei;
- Întocmeşte raportările tehnice si financiare şi coordonează procedurile generale de raportare aferente proiectelor de care este responsabil;
Manager de proiect
Responsabilități:
Cerințe:
- Activităţi anterioare de redactare proiecte, respectiv de implementare şi consultanţă în domeniul managementul proiectelor cu finantare nerambursabila;
- Capacitatea de a lucra sub presiune și de a gestiona multiple proiecte simultan;
- Cunoștințe de planificare, bugetare și gestionare a resurselor;
- Abilităţi în utilizarea unor limbi străine de circulaţie internaţională (engleza);
Beneficii:
- Pachet salarial competitiv
- Oportunități de dezvoltare profesională
- Mediu de lucru stimulant și colaborativ
- Beneficii suplimentare (asigurare medicală, bonusuri, etc.)
Aplică pentru acest job:
Vă rugăm să trimiteți CV-ul la adresa de e-mail office@corporactive.ro până la data de 25.10.2023.
Doar candidații selectați pentru interviu vor fi contactați.
CURSURI:
Îți prezentăm o listă cu acele cursuri care s-ar putea să te intereseze și să te ajute în dezvoltarea pe plan profesional.