Public speaking skills

Projects

Abilitatea de a ține un discurs sau o prezentare în public este astăzi indispensabilă.

De fluența discursului nostru și de capacitatea acestuia de a convinge depind, de multe ori, reușitele noastre profesionale și personale. Ca observație generală însă, putem spune că toți vorbitorii în public, trainerii, coach-ii, antreprenorii care iși doresc să împartașească din experinețele lor, cu toții sunt interesați de conținutul discursului lor. Prea puțini pun accent pe tehnica livrării. Paraverbal si nonverbal, adică intonație și frazare, ritm și volum, gestionarea emoțiilor, atitudine, calibrare și raportare la public sau folosirea cu profesionalism a momentelor de tăcere.

Toate cele enumerate anterior fac subiectul cursului Public Speaking susținut de Mihaela Tatu.

Cui se adresează acest curs?

Acest curs se adresează în deosebi persoanelor care:
• Doresc să îți înlocuiască vechile obiceiuri de vorbire cu altele noi, corecte;
• Vor să își învingă teama, naturală, de a vorbi în public;
• Doresc să afle toate elementele care alcătuiesc vorbirea corectă.

Competențe profesionale dobândite:

• Înțelegerea principiilor de adaptare a informației în funcție de tipul și scopul prezentării;
• Înțelegerea tipurilor de structurare a prezentării și stabilirea unghiului de abordare în funcție de public;
• Dobândirea abilităților de project management în realizarea unei prezentări;
• Dobândirea noțiunilor practice necesare unei prezentări ușor de receptat;
• Conștientizarea și exersarea metodelor de îmbunătățire a comunicării verbale, paraverbale și nonverbale;
• Creșterea nivelului de încredere în propria persoană;
• Depășirea barierelor auto-impuse în procesul de comunicare.

Curricula cursului

Tehnica Prezentării
• Fazele pregătirii unei prezentări;
• Gestionarea și controlul emoțiilor;
• Apariția și discursul în fața unei audiențe;
• Dozarea efortului, menținerea atenției active;
• Punți emoționale cu auditoriul; publicul ca partener de scenă;
• Exerciții pentru reglarea tonalității, intonației, claritatea vorbirii, ritmul vorbirii;
• Descoperirea și analizarea calităților naturale ale fiecărui participant.

Tehnica Vorbirii
• Tipuri de respirație. Exerciții pentru controlul respirației;
• Rostirea corectă. Exerciții pentru pronunția corectă a vocalelor și consoanelor;
• Registrele vocii umane. Timbrul vocal;
• Poziții corporale optime pentru o emisie vocală optimă;
• Tehnici de încălzire ale aparatului fonorespirator înaintea susținerii unei prezentări;
• Trucuri actoricești pentru depășirea unor neajunsuri care pot incomoda vorbitorul în timpul unei prezentări (gura uscată, senzația de sufocare etc.)

Durata cursului

2 zile

Acte necesare

• Copie CI;
• CV.

În curând

Oradea, Cluj-Napoca, Timișoara

Înscrie-te la Curs: Public Speaking skills

Te vom contacta în cel mai scurt timp posibil pentru mai multe informații.